Marius Budăi, deputat PSD și fost ministru al Muncii, lansează un nou atac la adresa premierului Ilie Bolojan după publicarea datelor privind încasările din contribuția de sănătate (CASS) aplicată mamelor aflate în concediul de creștere a copilului.
„30.800 de euro! Atât a strâns domnul prim-ministru Bolojan în luna septembrie din CASS-ul luat de la mamele aflate în concediul de creștere a copilului”, a declarat Budăi, subliniind că, în acest ritm, premierului i-ar trebui aproximativ 19.000 de ani pentru a acoperi ținta inițială de 35 de miliarde de lei din deficitul bugetar.
Social-democratul l-a acuzat pe Bolojan că a afectat politicile de natalitate „pentru o sumă infimă” și i-a cerut premierului „măcar să își ceară scuze” de la cei vizați de măsura controversată: mame, veterani, foști deținuți politici, călugări și călugărițe.
Budăi a anunțat totodată că PSD va discuta la Congresul de vineri un proiect de lege prin care vrea reintroducerea scutirii de la plata CASS pentru aceste categorii. „Voi vorbi cu toți colegii mei din Camera Deputaților pentru a urgenta adoptarea legii PSD”, a precizat el.














