Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura centrală, Secția de combatere a traficului de droguri  au dispus trimiterea în judecată a 3 inculpați cercetați în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor trafic de droguri de mare risc, deţinere ilegală de droguri de mare risc în vederea consumului propriu șI cumpărare de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. Printre ei se afă și Marina Pandarof, blonda lui Florian Coldea, potrivit Realitatea Plus.

Prin rechizitoriul din data de 31 iulie 2024,  procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura centrală, Secția de combatere a traficului de droguri  au dispus trimiterea în judecată a 3 inculpați cercetați în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor trafic de droguri de mare risc, deţinere ilegală de droguri de mare risc în vederea consumului propriu șI cumpărare de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. 

Din materialul probator administrat a rezultat că la data de 23.02.2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant, pe o stradă din sectorul 1  al municipiului București, în timp ce deținea în autoturismul pe care-l conducea, cantitate de 2,38 grame cocaină, ambalată în trei punguțe. Drogul de mare risc descoperit asupra acestuia a fost preluat de la o inculpată în cauză, în baza unei înțelegeri prealabile, în scopul transportului către cumpărătorul final, un alt inculpat, care a și efectuat plata. 

De asemenea, cercetările efectuate au mai relevat că la data de 06.10.2022, inculpata a deținut în locuința sa, pentru consum propriu, cantitățile de  0,31 grame cocaină și 0,57 grame cocaină în amestec cu alpha-PHIP, cofeină, fenacetină și benzocaină (droguri de mare risc).  

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Articolul precedentSOȚIA LUI RIZEA ÎL DINAMITEAZĂ PE GEOANĂ: S-A SIMȚIT VULNERABIL DIN CAUZA DEZVĂLUIRILOR SOȚULUI MEU. CUM ÎL SPIONA MAIOR PE GEOANĂ? – VIDEO
Articolul următorPIEDONE AR URMĂ SĂ FIE EXCLUS DIN PUSL