Marcel Ciolacu îl atacă pe președinte, însă susține că PSD nu dorește suspendarea lui Klaus Iohannis. În același timp liderul social-democraților spune că șeful statului este cel care a provocat criza politică din România. Declarațiile au fost făcute, în exclusivitate, sâmbătă, la Realitatea PLUS, la Raport de zi, cu Ana Maria Păcuraru.

„Nu PSD a creat această criza politică. Își dorește să dărâme Guvernul Cîțu din cauza incompetenței și corupției ale acestui guvern.

Știu că avem un președinte absent, care nu are capacitatea sa recunoasca când face greșeli si care creeaza asemenea guverne”, a declarat, sâmbătă, Marcel Ciolacu, în emisiunea „Raport de zi”

Întrebat dacă PSD va iniția suspendarea lui Klaus Iohannis în urma acuzațiilor lansate, Marcel Ciolacu a exclus categoric acest demers, dar a acuzat și președintele că nu a inițiat deja consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui premier.

„Nu ne sunt suficiente crizele, ne mai trebuie si a patra?! Cred că președintele ar trebui să își recunoască greseala cu această coalitie a perdantilor. Ar fi trebuit sa inceapa consultari cu liderii politici din Parlament, dl Iohannis”, a explicat Ciolacu.

În plus, președintele PSD susține că numai niște alegeri anticipate ar schimba situația în țară.

„Cand ai stricat nu mai poți…, pe un schelet compromis… Și atunci fac alegeri anticipate. În funcție de ce hotaraste poporul, presedintele mediază. (…) Poporul român are întotdeauna dreptate. In acest moment, structura Parlamentului nu mai reprezinta vointa poporului român, cum spunea președintele anul trecut. Sper ca nu e ipocrit ca dl Orban”, a acuzat Marcel Ciolacu.

În continuare, președintele PSD nu a negat că ar fi fost de acord să intre într-un guvern de coaliție pentru a guverna, dar îi mai reproșează șefului statului că nu s-a realizat „acest lucru imediat dupa alegeri”.

Sursa: Realitatea de Bucuresti