Fostul premier al României, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, după ce INS a anunțat că inflaţia anuală a ajuns la în luna iulie la 7,8%, că ne-am întors în urmă cu 2 ani și a cerut actualului Guvern să ia măsuri urgente. 

”Inflatia a explodat la 7,8%, adică ne-am întors în urmă cu 2 ani! Iar asta înseamnă reducerea puterii de cumpărare a populaţiei, mai ales a celor cu venituri reduse. În iunie 2023, când am devenit premier, am promis că duc inflaţia la o singură cifră, de la 10.3% la cât am preluat-o. M-am ţinut de cuvânt şi am lăsat inflaţia pe un palier de 5%, prin plafonarea preţurilor la energie şi gaze pentru populaţie şi IMM –uri. Asta a salvat de la faliment 40% din gospodăriile populaţiei şi peste 95% dintre IMM-uri. În plus, am plafonat marja comercială la alimentele de bază şi am acordat subvenţii ce au stimulat creşterea ofertei, a producţiei la alimente şi energie”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook. 

Social-democratul a subliniat că, ”azi vedem o explozie a inflaţiei, pe fondul creşterii dramatice a preţurilor la energie, a facturilor românilor şi a companiilor. O explozie a preţurilor la alimente, mai ales din cauza creşterii preţurilor la energie”.
”Şi încă nu se văd efectele complete ale creşterii TVA, intrată în vigoare de la 1 august!”, a mai spus fostul premier.

El este de părere că Guvernul actual trebuie să ia urgent măsuri:

1. Aplicarea impozitului progresiv de la 1 ianuarie 2026, măsură care ar aduce echitate socială şi 11,4 miliarde lei la bugetul de stat;
2. Asigurarea de plăţi compensatorii (one off) pentru cei cu pensii mici şi creşterea salariului minim cu procentul de creştere a costului vieţii;
3. Dialog cu ANRE si companiile de producţie, furnizare, distribuţie din domeniul energiei, pentru a construi un mecanism de stopare a speculei.
”Indiferent cât de grea este situaţia economică a ţării, Guvernul nu poate sta cu mâinile în sân în timp ce puterea de cumpărare a populaţiei se reduce dramatic”, a mai transmis Ciolacu.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentLIDERII STATELOR UE, CU EXCEPȚIA UNGARIEI: UCRAINA AR TREBUI SĂ AIBĂ LIBERTATEA DE A-ŞI DECIDE VIITORUL
Articolul următorNICUȘOR DAN, MESAJ PENTRU TRUMP: VOM CONTINUA SĂ SUSȚINEM UCRAINA, PENTRU UN VIITOR SIGUR, STABIL ȘI DEMOCRATIC ÎN REGIUNE