De la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu 12,5 %, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei, a anunțat luni seară liderul PSD Marcel Ciolacu. Acesta a precizat că pensionarii cu pensii între 1.000 și 3.000 de lei vor primi ajutor bănesc suplimentar. Luni seară, liderii coaliției de guvernământ au căzut de acord asupra procentului și mecanismului de majorare a pensiilor, după luni de discuții în contradictoriu.

“Vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.
 
De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei,” a scris Ciolacu pe facebook.
 
În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023.
În ceea ce privește protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizație.
 
Totodată, se va actualiza cu rata inflației indemnizația pentru veteranii și văduvele de război – aceste indemnizații fiind înghețate din anul 2018, creșterea fiind de aproximativ 30%.
 
De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMiron Mitrea: „Ciucă nu va fi candidatul PNL la prezidențialele din 2024”
Articolul următorMinistrul Muncii: „În 2023 voucherele sociale vor fi acordate pe tot parcursul anului”