„Toate împrumuturile au fost pentru a construi autostrăzi, şcoli, spitale şi pentru a achita datoriile din urmă”, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat, luni, că „a făcut dreptate” pentru milioane de oameni și a ajutat economia prin investiții „majore”, spunând că nu regretă nici una dintre măsurile luate care au dus la majorarea pensiilor, salarilor sau de acordare în plus de bani pentru ca facturile la energie neschimbate.

„Ultima prognoză oficială a Comisiei Europene din noiembrie, dar şi datele venite în decembrie de la Comisia Naţională de Prognoză au fost mult mai pesimiste decât aşteptările specialiştilor. Situaţia s-a deteriorat accelerat în majoritatea statelor Uniunii Europene, începând cu a doua parte a lunii octombrie, iar acest lucru nu avea cum să ocolească România. Noi avem deja un deficit ridicat în acest an deoarece cheltuielile au fost mai mari cu 69 de miliarde lei, adică 3,92% din PIB, faţă de ceea ce era prevăzut în buget.

Însă, niciun om de bună credinţă nu poate critica că am mărit pensiile de două ori şi am eliminat inechităţile pentru 3,8 milioane de pensionari sau că am majorat salariile profesorilor, poliţiştilor, medicilor sau militarilor”, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

„Nu regret niciuna dintre aceste măsuri”

El a adăugat că s-au acordat bani pentru menţinerea facturilor la energie şi gaze neschimbate şi pentru sănătate şi infrastructură, subliniind că nu regretă niciuna dintre aceste măsuri.

„Nimeni nu poate contesta că a trebuit să acordăm bani în plus pentru a menţine facturile la energie şi gaze neschimbate pentru populaţie şi economie, că am mărit fondurile pentru sănătate sau că am făcut investiţii record în infrastructură.

Toate împrumuturile au fost pentru a construi autostrăzi, şcoli, spitale şi pentru a achita datoriile din urmă. Vreau să anunţ că nu regret niciuna dintre aceste măsuri, pentru că am făcut dreptate pentru milioane de oameni şi am ajutat economia prin investiţii majore”, a explicat prim-ministrul.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMĂSURILE DE AUSTERITATE, PE MASA GUVERNULUI. DECIZII IMPORTANTE LA PALATUL VICTORIA, ÎN ULTIMA ȘEDINȚĂ DIN AN: CE NE AȘTEAPTĂ ÎN 2025
Articolul următor1 IANUARIE 2025 – PRIMA ZI ÎN CARE ROMÂNII CIRCULĂ LIBER ÎN SPAȚIUL SCHENGEN