Comisia Europeană dezamăgește și actualii comisari vor deconta la alegerile din 2024. Este nemulțumirea exprimată de președintele PSD, Marcel Ciolacu care, ca invitat al emisiunii moderate de jurnalistul Răzvan Dumitrescu, a încercat să facă lumină în scandalul cerealelor ucrainene care au invadat piața est-europeană. Declarându-se pro-european convins, liderul social democrat a explicat că în culpă este comisarul pentru Agricultură, dar “nu e prima oară când Comisia Europeană nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și nu a luat deciziile în timp real”. Cel mai elocvent exemplu este criza energiei, când taxa de solidaritate a fost aplicată de România cu câteva luni înainte de a se lua decizia similară la nivel european. “O reacție întârziată!”, a apreciat Marcel Ciolacu și a explicat că ministrul social democrat al Agriculturii, Petre Daea, este doar țapul ispășitor și nu putea face nimic pentru fermierii români când lucrurile au scăpat de sub control, nu doar în România, ci și în alta țări, precum Polonia sau Ungaria.
După ce l-a scuzat pe Petre Daea, președintele Camerei Deputaților a avut cuvinte de laudă la adresa președintelui României (fără a-l nominaliza! – nn) și a spus că i-a plăcut intervenția care a premers reuniunii Consiliului European de la sfârșitul lunii martie. Atunci, Klaus Iohannis a impus reluarea discuțiilor pe tema compensațiilor pentru fermieri și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis majorarea acestora. Prin urmare, la cele 10 milioane de euro prevazute inițial, fermierii români vor mai primi 30 de milioane de euro, bani europeni, suma pe care Guvernul Ciucă a promis să o dubleze la rândul său.
Președintele PSD, care potrivit Protocolului cu PNL urmează sa preia funcția de premier de la Nicolae Ciucă, a dat asigurări că, la această oră, s-au luat măsurile necesare și cerealele ucrainene doar tranzitează teritoriul României.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMarcel Ciolacu: „România trebuie să facă reforme asumate în PNRR. Avem o ciumă a pensiilor speciale care este o inechitate”
Articolul următorPrima convenție a Clubului de Presă, de Ziua Mondială a Libertății Presei – Cine face parte din Consiliul de Onoare