Judeţul Bistriţa are cele mai mari atrageri de fonduri europene dintr-un top al marilor judeţe. PIB-ul a crescut în patru ani aproape dublu. 

Prezent la Bistriţa, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, la Bistriţa, că preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, ar fi cel mai performant din România, fiind convins că acesta va obţine, la alegerile locale de duminică, cel de-al treilea mandate.

“Radu Moldovan a adus numai din fonduri europene, 5.000 de euro pe cap de locuitor. Următoarele judeţe sunt până în 2.000 de euro, deci diferenţa este mai mult decât dublu. Cea mai serioasă organizaţie a PSD din Ardeal, cu cele mai bune performanţe ale PSD. Sunt ferm convins că şi în următorul mandat Radu Moldovan va face, înainte de politică, administraţie locală şi mă bazez pe ajutorul şi pe experienţa lui, atât administrativă, cât şi politică, şi în echipa de conducere de la Bucureşti, unde este vicepreşedinte la nivel naţional”, a spus Ciolacu.

Conform datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), județul Bistrița-Năsăud va ajunge în 2021 la un Produs Intern Brut (PIB) de 12 miliarde lei. O creștere de 4,1 miliarde față 2016.

Totuși, alte județe din Transilvania vor crește mult mai alert, potrivit aceleiași surse. Alba va urca de la 13 la 21 miliarde, Maramureșul de la 13,2 la 20,7 miliarde, Mureșul de la 16,5 la 25 miliarde, Bihorul de la 17,4 la 26,4 miliarde. Lider este Clujul, cu o creștere prognozată de 17,9 miliarde (de la 33,7 la 51,6). În coada clasamentului din Transilvania sunt Covasna, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Harghita.

Conform CNSP, județul Bistriţa avea în 2016 un PIB de 7,9 miliarde de lei.

Articolul precedentFinul Monicăi Anisie, prins că împărţea “fluturaşi murdari” în sectorul 2
Articolul următorAurelian Bădulescu face dezvăluiri despre cum a topit Robert Negoiţă 21 de milioane de Euro