Politicienii români trebuie să fie din ce în ce mai conștienți că, în 2020, nu există o linie de demarcație între politica internă și politica externă. Și chiar dacă pandemia a încurajat egocentrismele naționale, niciun stat nu este atât de puternic încât să joace pe cont propriu sau să nu țină cont de sensibilitățile celorlalți actori internaționali.
Cartea vânzării Ardealului a părut atât de atractivă președintelui Klaus Iohannis, atât de promițătoare în jocul politic intern încât consecințele externe au fost insuficient cântărite. Partea română a avut un discurs naționalist șovin, de la începutul anilor 90, la care primul-ministru Victor Orban a răspuns precaut, calculat, non-agresiv. Diferența notabilă dintre reprezentanții României și Ungariei este contrastul dintre ieșirea impulsivă, emoțională, a președintelui Klaus Iohannis și răspunsul rațional analitic al oficialului de la Budapesta. Desigur, analiștii înțeleg mizele de profunzime ale vizitei efectuate de Victor Orban la Chișinău, blocarea oricărei apropieri a Ucrainei de NATO din partea Ungariei sau tensionarea relațiilor, premeditata sau nu, cu Partidul Popularilor Europeni.
În politică, cel mai adesea, ceea ce pare a fi este cu mult mai important decât realitatea însăși și România a marcat în propria poarta și i-a oferit justificări politice nesperate liderului de la Budapesta.
Atacul președintelui Klaus Iohannis la PSD și la președintele PSD, Marcel Ciolacu, a scos cuiul grenadei politice. Cu dificultate, președintele Marcel Ciolacu reușise să-și convingă partidul să susțină Guvernul Ludovic Orban și aprobarea stării de urgență. Mai ales la a doua strigare. Boicotul în Parlament din partea premierului Ludovic Orban, dar mai ales atacurile șefului statului la PSD au generat răzmeriță în organizații. Nu liderii sunt cei care dau tonul nemulțumirii, simplii membri presează puternic pentru moțiune de cenzură și chiar pentru suspendare. Nu centrul PSD își difuzează furia în teritoriu. Ci, invers. Organizațiile locale sunt radicalizate după ce primarii și președinții de consilii județene ai PSD au fost lăsați singuri și fără bani în lupta cu epidemia de către guvern și reprezentanții guvernului din teritoriu. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunța că administrațiile locale riscă să intre în colaps dacă guvernul nu va regla prin rectificare bugetară cheltuielile suplimentare generate de epidemie, de aproximativ 500 milioane de lei. Pe acest fond se desfășoară contra-ofensiva PSD.
În săptămâna următoare jocul politic se mută în Parlament. Audierea șefilor de servicii de informații , dar și a ministrilor de Externe sau Muncii referitoare la situația zilierilor români care au luat calea pribegiei în condiții încă neelucidate pun decidenții în defensivă. Se joacă pe terenul PSD și s-a văzut cât de greu îi este președintelui țării, Klaus Iohannis, să interacționeze cu Parlamentul. Un Parlament considerat acum ilegitim, chiar dacă este același legislativ în fața căruia președintele depunea jurământul de credințîă în decembrie 2019.
Tensiunile politice irup într-un moment în care populația este la rândul său cu nervii întinși la maxim de restricțiile impuse, de afacerile falimentate și de perspectiva nesigură a locurilor de muncă și salariilor. Nemulțumirea populației se manifestă și în celelalte state, doar că în România, autoritățile s-au jucat mai mult de-a relaxarea. Statul ar putea să scape frâiele din mână dacă Puterea nu găsește punți de comunicare și de coeziune națională.
Este mai important ca niciodată cum va juca Executivul cartea confruntării cu Opoziția. Într-o democrație, președintele și premierul nu pot ocoli Parlamentul. Forul legislativ este centrul oricărui regim democratic.
Criza coronavirusului este mai mult decât o criză sanitară. Este o mănușă aruncată regimurilor democratice. Spațiul euro-atlantic este provocat să-și confirme adeziunea reală la valorile democratice și să-și dovedească superioritatea funcțională. Fiecare națiune este provocată la prporiul răspuns, dar succesul nu poate fi obținut pe cont propriu, ci va fi, dacă va fi, un succes de echipă. O echipă din care România face parte, dar depinde de noi și numai de noi și de conducătorii noștri până când. Chiar dacă suntem o țară de la periferia Europei, de la capătul Pământului cum se spunea odata, spiritul dacilor liberi subzistă în gena fiecăruia dintre noi.
