Datorită unor puncte de vedere diferite cu ale lui Codrin Ștefănescu, coordonatorul APP, Liviu Dragnea a cerut CEX-ului partidului să nu îi mai folosească numele în campaniile de promovare ale politicilor sale.
A motivat solicitarea prin restricțiile impuse de Hotărârile judecătorești, de condamnare și de eliberare din penitenciar.
„Biroul Permanent Național al Alianței Pentru Patrie, a luat act de solicitarea domnului Liviu Dragnea, în cadrul C.E.X. desfășurat la Bacău în data de 18.08.2022, unde a participat ca invitat, prin care a cerut să nu i se mai asocieze imaginea și numele său în comunicatele și acțiunile partidului. Biroul Permanent Național al Alianței Pentru Patrie înțelege că motivarea solicitărilor sale vin în urma situațiilor juridice actuale cu care se confruntă, a hotărârilor judecătorești definitive prin care are interdicția de a fi membru al vreunui partid și de a se implica în politică”, a transmis Alianța pentru Patrie.
Pe surse au apărut date de pe grupul de whatsapp al partidului, prin care Liviu Dragnea îi reproșa lui Ștefănescu faptul că s-a încercuit de un grup de oameni de afaceri veroși care vor să obțină la alegeri 5% pentru a putea ulterior negocia contracte.