PNL duce numărul funcționarilor de la stat către un nou record, acuză liderul senatorilor PSD Radu Preda, ca reacție la faptul că numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a crescut și în luna martie, astfel că totalul de la schimbarea guvernului PSD cu un executiv PNL, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, a ajuns la un plus de 12.268 de posturi.
„După ce urlau din toți plămânii prin campanii că sunt transparenți și că vor o țară “normală”, priviți vă rog numărul angajărilor din sectorul privat.
Cum se face că pentru pilele lor se găsesc posturi la stat (pentru că vorba aia, nu te ninge nu te plouă), iar pentru oamenii cu adevărat competenți, nu?
Cum se face că brusc avem bani pentru atât de multe angajări ?!
Cum se face că peste noapte se dezic atât de ușor de lozincile lor rostite la megafoane prin piețe ?
Cum poți să minți și apoi să te prefaci că nu se întâmplă absolut nimic nefiresc ?!
Lipsa de respect față de popor a acestui partid numit PNL (păcălicii nonșalanți liberali) este tot mai evidentă, iar eu sper ca oamenii să-și dea rapid seama că un Guvern adevărat trebuie să fie în slujba țării în mod EXCLUSIV!
Dacă ar fi să caracterizăm această “încropeală” care reprezintă astăzi Guvernul Romăniei, cred că fraza cea mai potrivită ar fi “interesul poartă fesul”!”, scrie Radu Preda pe Facebook.