Liderul PSD Marcel Ciolacu a avut discuții cu Florin Cîțu și cu premierul Nicolae Ciucă pentru găsirea unor soluții privind reducerea prețurilor la facturile de energie.
“Reducerea TVA de la 19% la 5% este suportabilă de către bugetul statului şi pentru energie şi pentru gaze şi îmi menţin părerea că această măsură trebuie luată începând cu data de 1 februarie”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a dat exemplul Franţei privind plafonarea preţurilor la energie. Celei mai mari companii de stat i s-a cerut de către guvern să reducă prețul la furnizarea energiei electrice. “Și aceasta este o măsură pe care am putea să o luăm. După ce avem o decizie finală luată în coaliţie, vom veni şi vă vom prezenta”, a mai precizat liderul PSD.
Întrebat dacă se gândesc şi la o stopare a preţurilor astfel încât să nu fie nevoie să vină cu bani de la buget pentru plafonare şi compensare, Marcel Ciolacu a mai spus: “Sunt mai multe măsuri şi au o coerență între ele. După ce le vom decide în coaliţie, vom veni şi vă vom prezenta”.
“Vedem că este afectată toată Europa şi nu numai. Nu cred că cel mai important lucru, acum, este să găsim vinovatul. Dacă doriţi o părere personală, nu este admis să liberalizezi preţul în plină pandemie”, a spus liderul PSD.