Discuții cruciale, marți, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni. Liderii Coaliției se întâlnesc cu președintele Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan a convocat astăzi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu comisia tehnică, cea care se ocupă de acoperirea deficitului, de acele măsuri care trebuie luate, și o întâlnire cu liderii Coaliției.
Din informațiile Realitatea PLUS, în jurul orei 12.00 va avea loc întâlnirea cu comisia tehnică și, cel mai probabil, în jurul orei 13.00, intalnirea cu liderii Coaliției. Aceștia vor merge din nou la Cotroceni pentru a discuta, în condițiile în care mâine vine în țara noastră șefa PNRR.
Aceasta așteaptă să vadă din partea noastră măsuri concrete, ce trebuie stabilite încă de astăzi.