Marcel Ciolacu i-a ajutat pe liberali să respire ușurați că au scăpat de Klaus Iohannis. “Dacă Klaus Iohannis ajungea pe listele PNL București, PNL termina pe locurile 5 sau 6, sub Șoșoacă. Asta este dragostea bucureștenilor față de președintele României, iar Nicolae Ciucă nu vedea turul 2”, a explicat Miron Mitrea în emisiunea Culisele Puterii de la Realitatea Plus. “Eliminarea” lui Klaus Iohannis ar fi opera personală a lui Marcel Ciolacu care, potrivit consultantului politic, a surprins pe toată lumea, inclusiv colegii de partid, prin poziția fermă adoptată.
Pe de alta parte, relațiile tensionate dintre cele două partide “pică bine” în campania electorală. “Vor fi mai multe majorități PSD făcute cu PNL, decât majorități PNL făcute cu PSD ( în consiliile locale și județene – nn). Fiecare partid joacă în piesa lui, pe logica lui, pentru că au interese total diferite : în vreme ce PNL țipă din ce în ce mai tare împotriva PSD, Marcel Ciolacu iese și spune că va câștiga alegerile și va numi premier de la PNL. Niciunul nu-i nebun, niciunul nu minte! “, a explicat Miron Mitrea jocul politic subtil al partidelor din arcul guvernamental.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentSONDAJ AVANGARDE INSOMAR, LA COMANDA REALITATEA PLUS. CANDIDAȚII CARE SPARG JOCURILE POLITICE. CINE RĂMÂNE FĂRĂ PUTERE?
Articolul următorMINISTRUL SIMONA BUCURA OPRESCU DESPRE ”MICA RECALCULARE” ȘI CE SOLUȚIE S-A GĂSIT PENTRU PENSIONARII CU DIZABILITĂȚI