Deși secretarul general al Primăriei Focșani consideră că alegerea celor doi viceprimari de către majoritatea de dreapta a consiliului local este ilegală, reprezentanții celor trei partide au votat pentru acordarea de vouchere pentru 30.000 de mămici, din banii destinați investițiilor, contrar legii.

Supărarea cea mare a alianței de dreapta este că primarul PSD,  al orașului Focșani, Cristi Misăilă, le-a repartizat birourile noilor viceprimari, Alexandra Tătaru (USR) și Ana Maria Dumitru (PNL), în afara instituției.

Ședința Consiliului Local a degenerat la final când a fost discutat proiectul de hotărâre inițiat de PNL privind repartizarea birourilor celor doi viceprimari ai municipiului, scrie Monitorul de Vrancea. “Proiectul de hotărâre a fost introdus pe ordinea de zi deși secretarul municipiului a avertizat că nu este legal deoarece nu există raportul serviciului de specialitate, conform Codului Administrativ. Deși a fost introdus pe ordinea de zi, proiectul nu a mai fost votat pentru că nu exista acest raport. Mai mult, primarul Cristi Misăilă a arătat că același Cod stabilește ce atribuții are Consiliul Local, care nu poate stabili cum să fie folosit spațiul din Primărie. Mai rămâne să îmi stabiliți biroul primarului, să stabiliți în care paturi stau bătrânii de la Căminul persoanelor vârstnice”, a spus primarul Misăilă.

Articolul precedentBădulescu îl târăște pe Nicușor Dan la DNA
Articolul următorDan Tudorache se întreabă ce va face Clotilde Armand cu 1 miliard de euro