Legea Anastasia este în vigoare de mai mult de o lună, iar cei care urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor și produc accidente soldate cu morți vor ajunge la închisoare, a transmis joi senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiatorul legii. Precizările fostului ministru al Justiţiei vin în contextul accidentului din staţiunea 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri care au fost spulberaţi de o maşină condusă de un şofer drogat.

„De o lună de zile, băutura şi drogurile la volan îi vor duce la închisoare pe cei care până acum se puteau folosi de portiţe ale legii. Nu mai există portiţe, ci doar porţi mari ale închisorilor unde criminalii trebuie să rămână atâta timp cât este necesar pentru ca în numele victimelor societatea să considere că s-a făcut dreptate. (…) Am fost întrebat de foarte mulţi oameni în aceste zile dacă Legea Anastasia este în vigoare. Un zvon, lansat din confuzie sau ticăloşie, privind intrarea în vigoare de anul viitor a creat din nou sentimentul că cei cu resurse, cei care ştiu să se descurce scapă de pedeapsa cuvenită, închisoarea, chiar şi în situaţia în care omoară oameni folosind un autoturism pe post de armă. (…) Nu, autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv de o instanţă de judecată. Legea Anastasia, Legea 213/2023, a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 iulie şi a intrat în vigoare trei zile mai târziu, la 13 iulie”, a scris Robert Cazanciuc pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a adăugat că modificarea Codului penal prin introducerea în lege a pedepsei cu închisoarea pentru „criminalii” de pe şosele este o formă de prevenţie.

„Prin această modificare a Codului penal, am introdus în lege o pedeapsă adecvată pentru criminalii de pe şosele: închisoarea. Aceasta este o formă de prevenţie – oamenii trebuie să ştie care sunt consecinţele faptelor lor, trebuie să cunoască legea, dar legea poate să rămână doar o bucată de hârtie dacă nu este şi aplicată în litera şi spiritul ei, dacă cetăţenii obişnuiţi nu îi vor vedea trimişi în spatele gratiilor, de către instanţele de judecată, pe cei vinovaţi de asemenea atrocităţi ca în cazul de la 2 Mai”, a mai subliniat Robert Cazanciuc.

Potrivit acestuia, în afara adoptării şi intrării în vigoare a acestei legi, se impun şi alte măsuri de prevenţie.

„Mai trebuie adoptate şi alte măsuri: interzicerea dreptului de a mai conduce pentru o perioadă mare de timp celor care comit accidente mortale, indiferent de cauză sau anularea permisului de conducere celor care sunt prinşi drogaţi la volan, indiferent dacă au comis sau nu un accident rutier. Trebuie revizuit cadrul legal referitor la pedepsirea consumului, căci, în fapt, urcarea la volan este doar o consecinţă a teribilismului pe care îl potenţează consumul de substanţe interzise. Mai pot fi făcuţi paşi în educaţie, în introducerea unor cursuri şi lecţii despre efectul pe care îl are consumul asupra creierului, dar şi în tratarea adecvată medical şi educaţional a celor care pot fi scoşi din ghearele drogurilor. (…) Companiile care produc, cele care distribuie, marile lanţuri de magazine care vând băuturi alcoolice pot găsi forme smart de a atrage atenţia asupra Legii Anastasia. Marile reţele de benzinării, HORECA, pot fi parte a acestui proces de protejare a vieţii oamenilor nevinovaţi. Waze, Uber, Bolt pot juca rolul de mesager modern al regelui din trecut şi să facă cunoscută Legea Anastasia”, a explicat senatorul PSD.

 

 

Articolul precedentCiolacu alocă 50.000 de lei din Fondul de rezervă familiei Alexandrei, tânăra gravidă moartă în Botoșani
Articolul următorGuvernul își va asuma răspunderea pe pachetul de reformă fiscală. Anunțul premierului Marcel Ciolacu