După ce a văzut imagini cu premierul Ludovic Orban la o terasă în Centrul Vechi, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei a spus că se bucură în această zonă și nu în altă parte.

”Mă bucur sincer, fără urmă de ironie, că premierul s-a simţit bine azi în Centrul vechi din Bucureşti. Dacă se ducea acum 5 ani, când primar general interimar era un coleg de-al său de la PNL, ar fi constatat că centrul vechi arăta jalnic.

Clădiri dărăpănate, faţade care se desprindeau şi cădeau peste vizitatori, mizerie, maşini peste tot, încurcând circulaţia pietonală.”

Așa își începe primarul Capitalei mesajul postat pe Facebook. Gabriela Firea dă de înțeles că gestul prmieruluide a alege Centrul Vechi pentru a se relaxa, reprezintă un mod de recunoaștere tacită a unora dintre realizările din timpul mandatului ei.

Firea: ”Distracție plăcută în Centrul Vechi!”

”În 20 de ani, s-au consolidat doar 20 de clădiri cu bulină.

În ultimii doi ani, 10 imobile cu risc seismic au fost consolidate din punct de vedere tehnic, de către echipa mea, 3 imobile au fost deja predate proprietarilor – două în mai puțin de un an -, 10 imobile sunt în curs de consolidare şi zeci de faţade au fost reparate complet, nu doar zugrăvite. Peste 1.500 de persoane au fost relocate din imobile risc seismic 1. Şi continuăm, nu ne oprim aici!

Deci se poate,” a conchis Gabriela Firea. 

Articolul precedentDNA verifică documente PSD. Viorica Dăncilă, săltată?
Articolul următorSECETA IN POLITICA ROMÂNEASCĂ?