Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, doborât de alianța de dreapta PNL-USR, anunță că mai vrea un mandat de edil al Bucureștiului.  a anunțat, sâmbătă seara, la România TV, că în 2024 va candida pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, susținând că este păcat că s-a întrerupt activitatea ei la primărie „prin minciună și prin fraudă”.

“Îmi doresc foarte mult să fiu sănătoasă și eu, și familia mea, și colegii mei și să pot candida în 2024 să candidez la alegerile locale pentru un nou mandat de primar general și să continui toate proiectele începute în primul mandat și abandonate din păcate de domnul Dan și să recuperez și întârzierile domniei sale, pentru că a dovedit că nu cunoaște administrație și a dovedit că nu-i pasă de oameni, nu-i pasă de cetățeni,” a declarant Gabriela Firea la postul de televiziune. În același dialog cu moderatorul, a dat de înțeles că nu ar vrea să candideze la președinția statului.

Gabriela Firea a spus că, în privința candidatului PSD la Președinție, sunt „colegi foarte bine pregătiți care vor participa la o cursă internă pe sistem american”.

„Cu siguranță vom avea un candidat foarte bun la alegerile prezidențiale pe care eu îl voi susține, sper, din postura de primar general”, a adăugat Firea, prim-vicepreședinte PSD.

Întrebată de ce a pierdut, a spus că alegătorii au fost manipulați și prin fraudă.

Articolul precedentDrept la replică Anton Pisaroglu
Articolul următorLiviu Dragnea: familia este tot ceea ce contează cu adevărat în viață