Fostul ministru de finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat că pleacă din funcția de auditor al Curții de Conturi a României în mediul privat, acolo unde nu a lucrat până acum niciodată.

Începând cu anul 1991, imediat după finalizarea liceului, Eugen Teodorovici a lucrat exclusiv la stat, deținând funcții importante în Ministerul Transportului, Ministerul Afacerilor Externe, direcții de Integrare Europeană etc. În cabinetele Victor Ponta a deținut portofoliile de ministru al Finanțelor, dar și ministru al Fondurilor Europene.

”În România, din păcate, munca la stat se duce în derizoriu. E adevărat, sunt argumente în acest sens. Românii sunt îndreptățiți să creadă și de multe ori să eticheteze oameni din administrație, funcționari publici, clasa politică, repet, au motive suficiente din păcate. Dar să nu uităm un lucru, că în orice țară europeană, la nivel mondial administrația trebuie să joace un rol foarte important în economia oricărei țări. Din păcate, an de an, din administrație pleacă oamenii care au experiență pentru că sunt etichetați în mod incorect de cei care nu fac poate nimic nici în privat pentru ei, și vin din păcate oameni nepregătiți. Nu este o acuză politică. Eu sunt suspendat acum din PSD”, a mai spus fostul ministru, potivit G4media.ro.

Recent a mai obținut o funcție neremunerată de trezorier a Federației Române de Rugby.

Articolul precedentCorneliu Ștefan i-a invitat pe liderii naționali ai PSD la plantat arbori
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Moarte românească după un jaf în stil rusesc. Fosta perlă a siderurgiei din Târgoviște a ajuns fier vechi