Prezent în studioul Realitatea Plus, analistul economic Adrian Câciu a tras un nou semnal de alarmă în legătură cu explozia prețurilor la energie.
„Scumpirile nu se opresc, sunt în cascadă. Economia are un puroi, care nu dispare, e o tumoare. Și tumoarea aceea se numește prețul la energie. Și provoacă efecte toxice, în fiecare zi.
Atât timp cât nu vom stopa prețul la energie, intrăm în fenomenul de stagflație. Că acolo suntem în acest moment. Exact ca în criza petrolului din 70. Criza de atunci a fost generată când prețurile la petrol au explodat, iar economia mondiala nu a mai avut capacitatea să cumpere petrol la acele prețuri prohibitive”, a anunțat analistul economic Adrian Câciu, vineri seară, la Realitatea Plus, în emisiunea „Controversat” de la Realitatea Plus.
El vorbește despre stagflație, un fenomen rar întâlnit de creșterea prețurilor și a inflației, concomitent cu creșterea șomajului.