Viitorul nu mai vine pur și simplu. Națiunile trebuie să și-l construiască. Cei mai mulți analiști încearcă să scruteze viitorul și să găsească reperele pentru ce este de făcut. Dar găsesc puține certitudini și foarte multă neliniște.Astăzi mai mult decât oricând viitorul este al celor care se cunosc pe ei, își știu nevoile și așteptările și înțeleg că ei sunt cei care construiesc viitorul. Viitorul este deschis și este al celor care dau tonul într-o lume care pare pustiită, anesteziată de autoizolare.
Competiția pentru resurse va deveni competiție pentru supraviețuire. Și numai cine luptă are șanse de a rămâne în picioare. O competiție acerbă, pe care nu o vor câștiga jucătorii solitari. Omul este ființa care se adaptează social, nu anatomic. Diviziunea socială a muncii și colaborarea au ținut loc la om de aripi, branhii sau solzi. Omul a stăpânit istoria prin inovație socială. Astăzi mai mult ca niciodată, provocările sunt atât de mari încât nici o nație nu poate izbândi de una singură.
România a fost lovită, dar nu zguduită. Pandemia ne-a lăsat șansa de a ne îngriji în liniște de bolnavi si de a ne preocupa de viitorul nației. Nu am trăit dramatismul neputinței și al deznădejdii pe care l-au cunoscut Italia sau Franța. Cel puțin nu până la această oră. Să nu ne amăgim! Relaxarea restricțiilor nu vine pentru că pericolul a trecut sau am câștigat vreo bătălie. Relaxarea restricțiilor vine din înțelegerea dramatică a faptului că trebuie să facem ceva și că nu putem supraviețui izolați în casele noastre. Trebuie să ieșim în spațiul public și să reinventăm dialogul și colaborarea. Să descoperim solidaritatea nu în discursuri frumos ticluite, ci în acțiunea socială, în activitățile economice desfășurate în comun pentru a răspunde nevoilor NOASTRE.
Solidaritatea socială trebuie construită politic. De jos în sus poți doar să cultivi o stare de spirit favorabilă cooperării, să-i sensibilizezi pe oameni să vădă dincolo de gardul propriei case. Doar de la vârf, de la cei puternici vine semnalul transformării unei stări de spirit în acțiune socială. De aceea pentru o Românie solidară este obligatoriu să redescoperim politica artă a dialogului și a negocierii și factorii de decizie să pună punct războielor mărunte și contestărilor nesfârșite.
Din păcate suntem în an electoral, timp neprielnic colaborării și solidarității. La prima paloare a coronavirirusului, săbiile politice au fulgerat la noi. Semn rău în Săptîmâna Luminată. Evoluție previzibilă după evenimentele din Săptămâna Mare, când președintele contesta legitimitatea Parlamentului. S-a aruncat cu invective, s-au făcut demiteri și s-a agitat securea moțiunii de cenzură înainte ca românii, popor creștin, să soarbă din Izvorul Tămăduirii.
Atunci când ne așteptam mai puțin, semnalul de solidarizare a venit de peste Ocean. Cel mai puternic om al celei mai puternice nații l-a sunat pe presedintele României! L-a sunat după o declarație comună cu Rusia într-un exercițiu de dialog și normalitate politică. Acest telefon vine de la reprezentantul națiunii celei mai lovite de virus. SUA sunt și ele în an electoral și conflictele politice interne depășesc cotele de avarie de la noi. Dar spre deosebire de noi, mentalul colectiv are mai pregnant imprimată importanța dialogului după războiele fratricide dintre nordiști și sudiști. Națiunea americană are exercițiul reinventării socialului și cunoaște superioritatea democrației după războie mai sângeroase decât cele care au marcat istoria României.
Într-un moment în care statele naționale sunt complet absorbite de problemele interne și România nu face excepție, Statele Unite și Vaticanul ne-au amintit că nu suntem singuri. Sunt semnale de o importanță capitală. Și doar analfebetismul politic îi face pe unii să echivaleze un telefon cu ordine de la puternicii zilei. Toate statele au interese, dar politica este arta de a-ți urmări interesele proprii ca stat în proiecte comune cu alte state. Mingea este acum la președintele Klaus Iohannis. Iar un proiect extern nu poate dura decât pe terenul solid al solidarității interne. Klaus Iohannis nu mai are mize electorale. În an electoral, este singurul care poate să vină cu un proiect de țară peste competițiile electorale.
Ion Iliescu va rămâne drept președintele care a pecetluit destinul democratic al României prin alternanța la putere din 1996, Emil Constantinescu va rămâne drept președintele care a înscris România pe drmul occidental cu prețul ieșirii din politică. Adrian Năstase va rămâne drept artizanul includerii României în NATO. Doar Traian Băsescu face și astăzi agenda publică, dă tonul dezbaterilor din media prin limbajul colorat și aprecieri provocatoare la dresa dreptei și stângii politice deopotrivă, dar a lăsat 10 ani de pagini goale în cartea de istorie. Istoria recentă e pilduitoare pentru președintele Klaus Iohannis, iar sita istorică trece obligatoriu pe la Washington.
