Pozele din filajul lui Klaus Iohannis din 2014, în vizita la Traian Băsescu acasă, sunt făcute de lucrători ai serviciilor. Este verdictul lui Dorin Iacob, invitat permanent al emisiunii Culisele Statului paralel, moderată de azi de Anca Alexandrescu. Dorin Iacob a atras atenția că toate serviciile trebuie sa vegheze la protecția șefilor statului și chiar a candidaților la cea mai înaltă funcție în stat, care nu e firesc sa rămână vulnerabili la voia întâmplării unor filaje. “Care varianta sa o iau în discuție? Ca nu stiau înseamnă că nu și au făcut bine treaba și nu sunt cu adevărat bine articulați. Ca stiau , în cadrul serviciului au fost chiar autorii pozei, dar poza a fost apoi folosita de persoana fizica Coldea sau de persoana fizica Maior? Într un astfel de scenariu asistam la situația nedorita a funcționarii statului paralel: organismele statului întra într un joc de viitoare putere politică folosind ceea ce știu sau ceea ce au la îndemână. Cei doi domni, se confirma în timp și spațiu, ca fiecare dintre ei s a implicat într o forma sau alta în jocul de putere din România și nu trebuia”, a comentat Dorin Iacob implicarea fostilor șefi ai SRI în jocurile ilegale și imorale de putere.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMARCEL CIOLACU,ÎNTRE COVID,ANALIZA ORGANIZAȚII ȘI CAMPANIA PENTRU PARLAMENTARE?
Articolul următorDacă merg singure în alegeri, Pro România și ALDE nu intră în viitorul Parlament