Prezent în studioul unei televiziuni, Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, susține că partidul său are un proiect de readucere acasă a unor rătăciți, printre care și pe Robert Negoiță, cel care prin campania electorală anti-Firea, a facilitat victoria dreptei în București.

Săptămâna trecută, Robert Negoiță, în lipsă de majoritate în Consiliul local al Sectorului 3, i-a făcut o vizită lui Marcel Ciolacu, declarând că intenționează să se reîntoarcă în PSD, numai că atacurile sale rămân memorabile: ”viermii din PSD trebuie să plece.”

„Negoiță (n.red-Robert Negoiță, primarul sectorului 3) se întoarce (n.red-în PSD) pentru a nu fi singur. A face parte dintr-un partid înseamnă și altceva. A avut el niște conflicte cu fosta conducere a PSD. Un proiect al nostru e să-i aducem înapoi pe cei care au avut conflicte, să le zicem așa, personale”, a declarat Vasile Dîncu, președinte al Consiliului Național al PSD, la Digi24.

”Ar fi fost o lipsă de respect față de bucureștenii care ne-au votat să ne aliem cu proprii noștri asasini, adică cu domnii Ponta și Negoiță. Să fie pe drumul lor, nu avem nimic cu ei, nu ne războim cu ei, dar nici acum să îi invităm cu mari onoruri, eventual, să facem și o pâine împreună să mâncăm”, declara Firea la aceea vreme.

Robert Negoiță a dus o campanie agresivă împotriva PSD București în timpul de dinaintea alegerilor locale din septembrie 2020, el formând un nou partid care s-a aliat cu Pro România a lui Ponta.

Vasile Dîncu încă nu a spus dacă și pe Victor Ponta îl vrea înapoi, dar cert este că PSD a pierdut Bucureștiul datorită exit-ului lui Robert Negoiță.

 

 

Articolul precedentIncendiar la „Culisele statului paralel”! Cum se încearcă reducerea la tăcere a lui Rizea. Dezvăluiri bombă despre cum a ajuns Ponta șeful PSD în 2010
Articolul următorPSD va face un buget alternativ