Clanurile au adunat peste 800 de oameni zilnic la priveghiul așa zisului lider al clanului Duduianu, Emi Pian, pe numele real Florin Mototolea. Restricțiile impuse de pandemia de coronavirus nu s-au aplicat și în cazul neamurilor și prietenilor defunctului – care a fost ucis cu o lovitură de cuțit de un alt interlop dintr-un clan rival.

Pe lângă parastasul cu mii de oameni, Vela și serviciile subordonate MAI au permis Duduienilor nu doar acest „parastas festiv”, cu mii de invitați, muzică la maxim și lăutari, fără măști de protecție sau oricare altă normă care ar putea preveni răspândirea COVID-19, ci le-a oferit și grațierea de la regula din recenta perioadă a ordinului militar care spunea că decedatul, fie mort de COVID sau nu, trebuie înmormântat în 48 de ore.

Iată că trupul lui Emi Pian rezistă pe catafalc de marți, într-un sicriu dotat cu aer condiționat, înmormântarea fiind programată abia duminică, 9 august.

Recent, ministrul Vela a susținut o conferință de presă pe tema răfuielii dintre clanuri, conchizând cu un mesaj către clanurile de interlopi: „Suntem cu ochii pe voi!”

În paralel cu acest mesaj, Facebookul era inundat de live-urile de la priveghiul lui Emi Pian, unde se filma în timp real cum jeleau în microfon cântărețul de manele Florin Salam și alți lăutari, dar și cum sfârâia carnea pe cele 5,6,7 grătare amplasate în curtea „castelului” Duduienilor.

În timp ce interlopii aveau această atitudine complet sfidătoare, oamenii i-au adresat ministrului Afacerilor Interne, de sute de ori, prin intermediul site-urilor sociale, de ce ei au căpătat amenzi uriașe, de 20.000 de lei pentru simplu fapt că nu aveau data trecută pe declarația pe propria răspundere, de ce au fost amendați că nu au purtat mască pe stradă și de ce li s-a făcut dosar penal atunci când au mers la retestarea COVID-19. Evident, întrebările lor au rămas fără răspuns.

Unii jurnaliști au plusat și au scris în mediul virtual că Vela se teme ca o posibilă încăierare între clanuri ar dărâma PNL la alegerile din Septembrie și că astfel se lasă șantajat de Duduieni și alții de aceeași teapă.

Judecătoarea Adina Daria Lupea, de la Curtea de Apel Cluj, magistrat penalist cu o vastă experiență în analiza fenomenului infracțional, se declară revoltată de felul în care se comportă în acest moment autoritățile. Judecătoarea dă exemple de înmormântări unde lumea nu a avut voie să stea la priveghi mai mult de 48 de ore.

„Inainte de culcare… Dumnezeu sa il ierte pe domnul Pian, dar la circul de la priveghi nu am vazut nicio autoritate.

Se despletesc aia toti si urla pe manele de Salam (sigur nu canta gratis) de te ia cu friguri. Unul nu are masca. Cica e mod traditional de comemorare.

Nu stiu cine a fost domnul Pian, dar cert e ca de dragul lui nimeni nu a mai tinut cont de covid.

#taradeprefacuti”., a scris judecătoarea.

Pe vreme de pandemie, înmormântarea se face în 48 de ore!

„Inteleg ca la domiciliul domnului decedat Pian au descins mascatii si au imprejmuit zona. S-au pus la dispozitie mascute si dezinfectant.

Bun. Acum am alta nedumerire. Domnul Pian a decedat de doua zile, inmormantarea este duminica, deci dupa 5 zile.

Nu mai este pandemie? Ca la ceilalti cetateni, pe vreme de pandemie, decedatul trebuie inhumat in 48 de ore de la deces. #traditiisidiscriminari”.

Ma scuzati ca va deranjez iarasi cu problemea domnului defunct Pian, insa trebuie sa o fac pentru ca incep sa constat ca nu toti suntem egali in fata legii/pandemiei.

Repet. Am avut un deces al unei persoane tare dragi mie, in 48 de ore a trebuit inhumata si inmormantata. Am prieteni care si-au ingropat parintii in aceasta perioada, nimeni nu a avut parte de mai mult de 48 de ore sa isi planga mortul.

Respect durerea oricui si obiceiurile oricarei ginte, insa in fata pandemiei toti trebuie sa fim egali.Nu asa ni se spune?

Cine si de ce permite inhumari la 5 zile pentru domnul Pian? De ce nu se respecta regulile generale la nivel de tara? Cine ii sunt datori defunctului?

Nu va mai bateti joc de romani, ca in final o sa se sature. Am ajuns cetateni de rangul doi in tara asta in fata unor caste, triburi, ginte, cum le spuneti, ca nu sunt in masura sa zic clanuri.

Domnul Vela, Arafat, Tataru, domnul Orban se aude?

Sau va temeti de tigani? (pentru cine m-ar acuza de rasism, sa stiti ca e mai corect termenul tigan decat cel de rrom).

Vrem reguli egale pentru toti cetatenii tarii. Mai tineti echipaje intregi de jandarmi sa pazeasca locatia inca trei zile? Pentru asta plateste poporul roman impozite? #mamenervat

Later edit: Mi-am dat seama ca, data fiind mentalitatea din zona, pana si politistii se tem de blestemele vrajitoarelor! #secolul18scriepenoi”, a mai scris Adina Daria Lupea.

Articolul precedentAGONIE ȘI EXTAZ?
Articolul următorConturile Primăriei Municipiului București, blocate! Iată ce lucrări au fost oprite