Senatorul PSD Daniel Zamfir îl somează pentru a doua oară pe Florin Cîțu să-și transfere sutele de mii de euro pe care le are în off-shore-uri și să le aducă în băncile românești pentru a plăti și el impozit.
„Încă din momentul investirii în funcția de ministru de finanțe, i-am cerut lui Florin Cîțu să-și aducă banii din conturile off-shore ca să plătească impozit statului, așa cum fac toți cetățenii corecți din țara asta. N-a făcut-o. A și fugit de subiect cât a putut. Îi cer din nou, public, primului ministru, Florin Cîțu, să-și transfere sumele uriașe din conturile off-shore în băncile din România, la vedere, să plătească impozitul cuvenit! Cât tupeu să ai să năvălești cu ANAF-ul peste oameni și companii românești, în timp ce tu iți ții sute de mii de euro la adăpost, fără să plătești impozit?”, a scris, pe Facebook, senatorul PSD, Daniel Zamfir