După decizia primarului sectorului 1, Clotilde Armand, de a tăia finanțările pentru Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, pe motiv de decizie a Curții de Conturi, datată 2016, fostul primar Dan Tudorache a explicat că la acea vreme a hotărât să continue sprijinirea acestora pentru plata utilităților și investițiilor.

“Decizia Curţii de Conturi a venit în primăvara anului 2016, pentru că era solicitarea administraţiei PNL de la acel moment, să renunţe la investirea în aceste patru spitale. Eu când am ajuns primar, în vara lui 2016, am avut o discuţie cu cei de la Curtea de Conturi şi am făcut o solicitare în acest sens, să pot investi sau să termin lucrările care au fost începute. Mă refer la lucrările de investiţii în cele patru spitale. Eu în fiecare an făceam această solicitare, să îmi permită să investesc în cele patru spitale. E adevărat, acesta era rolul primarului, să hotărască dacă doreşte să investească într-un obiectiv sau nu”, a explicat Dan Tudorache la una dintre televiziunile de știri.

El s-a mai întrebat dacă n-are bani pentru ridicarea gunoiului, pentru bursele școlare, pentru plata utilităților ce va face cu aproape 1 miliard de euro, bugetul pe patru ani al Primăriei sectorului 1.

Articolul precedentLa Focșani, USR-PLUS-PNL își bat joc de banii publici
Articolul următorGOLD FM anunță noua grilă de programe: “CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ!” de la orele 15, zilnic