Campania de vaccinare a eșuat din cauza PSD. Așa susținea Florin Cîțu. Așa acuza ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Florin Cîțu este de la  PNL. Ioana Mihăilă este de la USRPLUS, aripa Cioloș. PSD este dușmanul de serviciu. Dușmanul de serviciu arătat cu degetul de președintele, Klaus Iohannis. S-a lucrat din greu la diabolizarea acestui partid. Se pare că cel puțin o parte a celor care nu cred în Dumnezeu, cred în diavol sau lucrează cu el.
Astăzi, moraliștii de la USRPLUS au descoperit că evaluările prezidențiale din politica internă sunt demersuri neconstituționale. Au pus reziștii mâna pe constituțiile luminate cu lanterna, le-au deschis abia acum și au descoperit rolul de mediator neutru al președintelui. A descoperit și Florin Cîțu noțiunea de consultare și și-a amintit că întreaga economie, chiar și securitatea națională, depind de energie.
Politica nu este o curvă. Politica este o curcă plouată. Ce vedem zilele astea depășește orice imaginație. Pe lângă nepriceperea la economie, management, legislație, politică externă, Coaliția Dreptei a arătat că nu știe nici măcar politică. Unde s-a mai văzut să propui premier fără să anunți măcar persoana în cauză? Unde s-a mai văzut să ameninți cu moțiunea de cenzură și să intri în vrie că nu ai cu cine să o semnezi și să te arunci în brațele celor pe care i-ai prezentat în lume drept Răul absolut?
Ciocnirea dintre Florin Cîțu și Ioana Mihăilă a scos la iveala un adevăr cutremurător. Strigat și până acum de PSD, dar nebăgat în seamă nici de președinte, nici de premier, nici de altcineva din Guvern: angajații din centrele de vaccinare nu sunt plătiți pentru că nu s-a bugetat activitatea respectivă. 
No coment! 

PS : Pragmaticii  USRPLUS nu mai salvează România, se salvează pe ei și sunt cu ochii pe PSD. Mai ales că găsesc în PSD un înlocuitor  potrivit pentru Dan Barna, testat deja în funcția de vicepremier.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentCÂȚU DA,COALIȚIA BA?
Articolul următorLudovic Orban, invitat la o ediție specială Legile Puterii cu Alexandra Păcuraru, Laurențiu Botin și Dorin Iacob