Joi dimineață, presa exploda rostogolind informația cum că PNL, USR-PLUS și PMP și-au dat mâinile pentru alegerile locale pentru Capitală și sectoarele sale. Această „bombă” s-a dovedit a fi o știre falsă, iar cei care au aruncat-o pe piață sunt jurnaliștii de la Newsweek.
De îndată ce știrea a început să capete amploare, președintele PMP, Eugen Tomac, a infirmat public existența unei astfel de alianțe.
În știrea difuzată de Newsweek cu titlul „PNL, USR – PLUS și PMP s-au înțeles pe locale la București” se susținea că, pe ultima sută de metri, PNL, USR – PLUS și PMP au ajuns la o înțelegere pentru candidaturi comune la sectoarele din București.
„Surprinzător, poate, dar PNL nu are cele mai multe candidaturi. Pe de altă parte, amenințarea lui Traian Băsescu a funcționat”, au comentat cei de la Newsweek.
Eugen Tomac a susținut, într-o postare pe Facebook, că partidul pe care îl conduce nu a fost invitat în Alianța pentru București. Mai mult, nu a existat nicio negociere în acest sens.
Colac peste pupăză, Newsweek a revenit asupra „bombei de presă” cu un update în care au dres-o în mod fals, spunând că a picat înțelegerea dintre cele trei partide.
„Nu am avut ieri nicio negociere, singura persoană cu care am discutat în această perioadă în mod onest a fost Nicușor Dan pe care îl cunosc de 20 de ani”, a spus ferm președintele PMP, Eugen Tomac.
Mesajul integral:
„Clarificări legate de candidaturile PMP la București.
Situația este foarte simplă, PMP nu a fost invitat în Alianța pentru București. USR se opune.
Nu am avut ieri nicio negociere, singura persoană cu care am discutat în această perioadă în mod onest a fost Nicușor Dan pe care îl cunosc de 20 de ani.
PMP este dispus oricând să creeze o alianță în jurul candidaturii lui Nicușor Dan, cu o listă comună pentru Consiliul General. Aceasta trebuie să fie creată și agreată de candidat, fiind echipa alături de care va lucra. De asemenea, candidați comuni la toate sectoarele. Așa arată o alianță de învingători.
PMP are candidați care și singuri vor învinge PSD-ul, însă într-o alianță putem câștiga în cel puțin 5 sectoare. Separat, în cel mai fericit caz, un singur sector va avea primar de dreapta.”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.