Cristian Rizea pregătește un anunț bombă, pe care-l va face în direct la Realitatea Plus și care va dinamita scena politică de peste Prut. Cel supranumit “deputatul fugar” a anunțat că vineri se va afla din partea cărui partid a decis să candidez la alegerile parlamentare din Republica Moldova, ce vor avea loc pe 11 iulie.

“Am ales să candidez pe lista unui partid cu adevărat independent din punct de vedere politic, voi fi în capul listei, alături de președintele acestei formațiuni care se va lupta pentru drepturile fiecărui cetățean moldovean, un partid care se va bate pentru eliminarea sistemului mafiot din Justiție, un partid care va face totul pentru ca banii furați moldovenilor să se întoarcă aici. (…) Cred că politicieni ca Igor Dodon, Vladimir Plahtniuc, Ilan Shor și chiar Renato Usatîi (…) vor trebui trimiși, după alegerile din 11 iulie, în lada de gunoi a istoriei”, a afirmat Rizea, într-o înregistrare video.

Cristian Rizea susține că din momentul în care și-a făcut publică intenția de a se implica activ în viața politică de peste Prut au început și atacurile, directe sau indirecte, ale lui Igor Dodon și aliaților săi.

Scenariul vehiculat de aceștia ar fi că Rizea ar urma să se alieze cu actualul președinte, Maia Sandu, pentru a acționa, sub coordonarea serviciilor secrete din România, pentru “distrugerea statalității Republicii Moldova.”

Imagine  

 

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Realitatea din Moldova

Articolul precedentRebranduirea lui Cîțu și nedumeririle lui Ciolacu
Articolul următorLiviu Dragnea, supus unui nou abuz de justiție