Un procuror DNA a cerut, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare și a Ioanei Băsescu, la 15 ani, în dosarul finanțării campaniei din 2009 a lui Traian Băsescu.

Mai multe surse acuză că la acele alegeri, Traian Băsescu a fraudat masiv cu ajutorul băieților și fetelor din Sufrageria lui Oprea, având sprijinul Victoriei Nuland.

“Cum poți tu ca tată, să nu vii într-un asemenea moment, să explici credibil și argumentat (să priceapă și judecătorii!), cum ai fost de fapt creatorul acestui sistem fatal și mortal?! BĂSE ar trebui să înceapă explicând cum A PREDAT JUSTIȚIA ROMÂNEASCĂ SISTEMULUI SOROS la finalul lui 2004, crezând că nu poate rezista în funcție dacă nu predă “cheile mașinăriei” lui de alde MONICA MACOVEI sau RENATE WEBER?”, scrie Cozmin Gușă pe pagina sa de facebook.

El mai susține că cele două, provenite din societatea civilă, cu ajutorul lui Coldea, au pus mâna pe arhiva SIPA și au eliminat prin șantaj oameni din justiție. Acestea au permis aducerea uneia ca Laura Codruța Kovesi. Toate, în accepțiunea lui Cozmin Gușă, au deservit “patronatul străin”.

În cartea “10 PĂCATE ALE ROMÂNIEI”, apărută în 2006, Cozmin Gușă prevestea că Traian Băsescu va crea prin STATUL PARALEL un FRANKENSTEIN, care “în final îi va devora propria căpățână.”

 

Articolul precedentJOI, ora 18: SECRETELE pieței de energie electrică, dezvăluite la Culisele Statului Paralel
Articolul următorPSD ar aduce 7,53 de miliarde de euro în plus la buget, dacă ar fi la putere