Uniunea Europeană a lansat un proiect controversat, care ar permite copiilor să își aleagă propriul gen fără restricții de vârstă. Conform documentelor oficiale, Comisia Europeană dorește ca statele membre să adopte proceduri de recunoaștere legală a genului bazate pe autodeterminare, fără impunerea unor limite de vârstă sau cerințe medicale. O astfel de propunere a stârnit un val de reacții critice: trei europarlamentari români, de la PSD și PNL, și-au exprimat deja opoziția față de controversata propunere.
Ce prevede “strategia privind egalitatea LGBTIQ+ 2026-2030”
-
Interzicerea terapiilor care urmăresc să confirme dacă un copil dorește cu adevărat să își schimbe genul.
- Posibile sancțiuni pentru statele care impun limite de vârstă în procesul de recunoaștere legală a genului.
- Promovarea schimbului de bune practici între statele membre.
Val de critici din toată Europa
Propunerile Comisiei Europene, care nu au fost încă ratificate de guvernele naționale, critică țările, inclusiv Marea Britanie, care necesită aprobarea unui medic de familie înainte de a se putea identifica ca fiind de sex opus.
De altfel, reprezentanta unei organizații britanice specializate în educație sexuală a afirmat că o astfel de propunere este „sinistră”, pentru că exclude părinții și profesioniștii din procesul decizional. Ea avertizează că interzicerea terapiei de explorare ar putea afecta negativ copiii vulnerabili, potrivit Express.
Critici virulente ale mai multor europarlamentari români
Și în România, o serie de politicieni au reacționat vehement față de propunerea care ar construi „o realitate paralelă cu realitatea biologică”. Europarlamentarii PSD Gabriela Firea și Dragoș Benea, precum și europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, au declarat că vor vota împotrivă.














