Liderii PSD au așteptat ieri toată ziua un telefon de la Nicolae Ciucă, premierul desemnat, după ce Klaus Iohannis a anunțat că nu mai dorește refacerea coaliției “de dreapta.”

Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, a anunțat că Ciucă nu a solicitat încă o discuție referitoare la un eventual sprijin pentru un guvern minoritar din partea PSD.

“Decizia de susţinere a unui Guvern trebuie luată în forurile statutare ale partidului şi discuţia aceea va fi în forurile statutare, că va fi mâine, că va fi luni, că va fi marţi, în funcţie de calendarul propus de premierul desemnat. Până la urmă, dacă prim-ministrul desemnat îşi găseşte majoritate la USR, USR care susţinea în urmă cu câteva zile că un Guvern minoritar condus de Dacian Cioloş ar fi o soluţie, poate ajung la concluzia că un Guvern minoritar cu domnul Ciucă prim-ministru poate fi o soluţie şi asta. Dacă domnul Cioloş putea fi minoritar, de ce nu ar fi şi altcineva. S-ar putea să nu fie nevoie de discuţia cu noi cei de la PSD,” a afirmat Simonis, la sediul PSD.

Articolul precedentAnca Alexandrescu: Sunteți mai frecventabil, DOMNULE CIOLACU, decât pe vremea “Jó napot?”
Articolul următorCiucă l-a sunat aseară pe Ciolacu