Prezent la Călărași, preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că instituţiile europene au dat dreptate social-democraţilor şi lui inclusiv când au spus că preţul la energie trebuie plafonat, reglementat şi creat un fond de solidaritate. „Vom avea energie electrică fără nicio problemă în România”, a adăugat liderul social-democraţilor.

„Cred că mesajul a fost foarte clar şi din partea mea şi a colegilor de coaliţie. În acest moment avem o legislaţie care impune la consumatorii casnici 0,68 cu 0,8 cu anumite plafoane cum este normal. A venit o ordonanţa mai detaliată care este acum în vigoare şi a venit UE, acum 48 de ore, cred, care a spus ce spunea şi PSD prin toţi membri săi, dar mai ales prin mine, şi anume faptul că preţul la energie trebuie plafonat, reglementat şi creat un fond de solidaritate. Mă bucur că am avut dreptate şi lucrurile merg în direcţia corectă. Vom avea energie electrică fără nicio problemă în România”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat vineri la Călăraşi, ce se discută la nivelul coaliţiei legat de criza la energie.

El a mai spus că nu este adeptul stingerii becurilor.

Articolul precedentRomânii din diaspora pot accesa granturi guvernamentale de 40.000 de Euro
Articolul următorMihai Tudose: Uitați de solidaritatea europeană. În momente de criză, scapă cine poate