Marcel Ciolacu nu are nicio îndoială în legătură cu cei care îl executa acum pe lTraian Băsescu la 8 ani de la încheierea celui de-al doilea mandat. Mai grav decât atât, președintele PSD ii acuză pe autori că au adus prejudicii țării. “E o palmă dată românilor și României. Acest adevăr pe care îl aflam acum poate ar fi fost normal să-l aflăm măcar după primul mandat, dacă nu chiar înaintea primului mandat. Dar cel mai urât dintre toate sunt cei care l-au susținut atât de aprig, care își rupeau hainele de pe ei pentru Traian Băsescu și sunt primii acum care ii dau în cap lui Traian Băsescu, care-l înjură pe Traian Băsescu. Cât de ridicol! “”, i-a declarat lui Victor Ciutacu, insistând pe ceea ce ar fi trebuit să fie normalitatea politică. Liderul social democrat a remarcat totuși un progres în viața politică de la București, în sensul că nu ne mai împușcăm președinții, chiar dacă nici succesorii lui Nicolae Ceausescu nu au avut o soartă blândă. Referitor la actualul titular, Klaus Iohannis, președintele PSD s-a limitat să spună că “cine e cu vântul, vine furtuna. Regulile sunt clare!”.
Concluzia finală a lui Marcel Ciolacu trece dincolo de evenimentele la zi:”e o palmă pentru România acest verdict. Unii s-au jucat cu destinele noastre și în spatele anumitor oameni politici s au făcut anumite mișculații și nota de plată o suportăm cu toții”.
Sursa: Realitatea Din PSD