PSD susține suspendarea plății ratelor la creditele contracte de populație și plafonarea prețurilor la alimente și medicamente. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că depune în Parlament, împreună cu ALDE și PRO România, un proiect de lege care să promoveze măsurile propuse. Opoziția nu se arată interesată de aceste măsuri însă vor fi nevoiți să ia o decizie.
Ciolacu a anunțat că în cursul zilei de marți, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor va dezbate și va transmite Senatului, ca primă Cameră sesizată, o serie de propuneri necesare susținerii economiei, suspendarea rambursării creditelor şi plafonarea preţurilor la medicamente şi alimente.
Ciolacu a arătat că măsuri similare, în special privind suspendarea plății ratelor la credite au fost adoptate și în alte state europene, în perioada actuală și nu vede de ce nu s-ar putea aplica și în România. Acesta a mai prezentat și soluțiile pe care le-a prezentat pentru populația care nu-și perimite să plătească facturile de utilități în această perioadă: a propus ca sumele datorate pe perioada acestor viitoarelor luni să fie plătite eșalonat, pe o durată de 12 luni.
„Marea problemă a noastră în momentul acesta este că dorim în continuare să inventăm apa caldă. Alte state sunt lovite mai rău de această epidemie sau pandemie şi îşi conservă economiile naţionale; vedem Spania, vedem ce se întâmplă în Italia, vedem ce se întâmplă în Ungaria, noi întotdeauna dorim să inventăm noi apa caldă şi alte reguli. Am avut discuţii astăzi şi cu reprezentanţi ai Băncii Naţionale şi căutăm o formă (…). Toată lumea trebuie să vină la acest efort naţional, inclusiv băncile care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul României. Nu se poate să sufere numai populaţia”, a subliniat Ciolacu, citat de EVZ.ro.