Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că el vrea să trăiască într-o Românie liberă, într-o Europă liberă, şi nu vrea ca ai lui contracandidaţi să moară subit prin puşcării sau otrăviţi, aşa cum nu vrea ca România să fie un vasal al Federaţiei Ruse.

”Avem astăzi biroul Grupului Social Democrat din Parlamentul European la Bucureşti. Este o bună ocazie să discutăm despre modul în care Uniunea Europeană poate să contribuie la dezvoltarea României, a ţărilor noastre le care le reprezentăm. Aş vrea, până să vorbesc de creşterea nivelului de trai, despre economie, lucrurile care sunt, din punctul meu de vedere, priorităţi ale cetăţenilor pe care îi reprezentăm”, a afirmat Ciolacu la evenimentul ”Living better with Europe”, relatează News.ro.

”Aş vrea să-mi amintesc, să-mi reamintesc, împreună cu colegii mei, împreună cu Victor, împreună cu Mihai, Dan, momentele când am preluat Partidul Social Democrat ca şi preşedinte şi când aproape nu mai făceam parte din familia social-democrată şi cu adevărat primul om care a avut încredere în noi, primul om care ne-a ajutat să ne reconectăm la familia social-democrată europeană, ai fost tu, Iratxe, şi îţi mulţumesc mult, şi în numele meu şi al colegilor mei, pentru ceea ce ai făcut. Faptul că pe urmă, împreună, am devenit o echipă mai puternică, corectă şi sinceră, care am apărat împreună toate valorile europene, valorile social-democrate au confirmat faptul că a meritat acest efort. Şi sunt ferm convins, mai ales în acest context, din punctul meu de vedere şi nu numai, complicat, după o pandemie, după o criză energetică, după un război şi o criză de securitate în Europa într-un an în care nimeni n-ar fi crezut acest lucru, după un conflict major în Orientul Mijlociu şi cu o factură de plată, în primul şi în primul rând plătită de ţările europene şi de economia europeană. Dar cu toate aceste provocări, cu toţii am rămas strânşi în jurul valorilor care ne definesc”, a mai spus premierul.

”Nici unii dintre noi n-am încercat să căutăm voturile, să ne schimbăm opiniile sau să încercăm compromisuri cu formaţiuni extremiste care ne-ar fi abătut de la drumul pe care îl avem de făcut. Eu vreau să trăiesc într-o Românie liberă, vreau să trăiesc într-o Europă liberă. Eu nu vreau ca contracandidaţii noştri să moară subit prin puşcării sau otrăviţi. Eu cred că nu vreau ca România să fie un vasal al Federaţiei Ruse”, a adugat acesta.

Articolul precedentSurse: PSD și PNL NU renunță la ideea comasării alegerilor. Fiecare partid verifică la nivel tehnic elemente de legislație: Coaliția se reunește, miercuri, într-o ședință crucială
Articolul următorPremierul, întrevedere cu noul ambasador al Marii Britanii. Ce subiecte s-au discutat