Afirmația europarlamentarului german că România nu poate fi primită în Schengen a stârnit îndelungi proteste.

El a spus de la tribuna parlamentului: “Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, criminalitate să fi fost primită în UE? Nu avem nevoie de România și Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen”.

Reil face parte din grupul Identitate şi Democraţie (ID). A reușit să provoace revoltă după ce a comparat România şi Bulgaria, în timpul dezbaterilor privind aderarea celor două state la Schengen, cu Vestul Sălbatic al Americii.

Guido Reil activează ca membru al Alternativei pentru Germania (AfD) în Parlamentul European și face parte din grupul Identitate şi Democraţie (ID).

Reil a devenit miner după ce a terminat liceul. A fost maistru la mina Prosper-Haniel din Bottrop. Totodată, acesta a fost și lider de sindicat. Eurodeputatul german fost membru al Partidului Social Democrat din Germania (SPD) timp de 26 de ani și a fost ales în funcția de consilier al partidului din Essen în 2009.

Articolul precedentGabriela Firea, preocupată de excluziunea socială a copiilor europeni
Articolul următorMarcel Ciolacu: Sorin Cîmpeanu nu trebuia să demisioneze