Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, a transmis un mesaj dur cu privire la evenimentele politice recente, susținând că România ar fi „capturată chiar sub ochii noștri”, în timp ce anumite grupări ar acționa pentru a crea tensiuni și confuzie în zona curentului suveranist.

Ce a transmis Anca Alexandrescu?

Potrivit afirmațiilor sale, un așa-numit documentar despre justiție ar fi realizat cu sprijinul unor persoane „care au legături directe cu vechile structuri ale securității”, inclusiv foști ofițeri.

„Tara ne este furata de sub nas in timp ce dezbinatorii sunt infiltrați in mișcarea suveranistă pentru a va distrage atenția! Deschideți ochii! Așa zisul documentar despre justiție are in spate securiști cu acte in regula si chiar foști ofițeri ai Securității! Când eu vorbeam despre statul paralel ei ma ironizau ca nu exista! Si acum vorbesc chiar despre el! De la 21 va explic dedesubturile acestui asalt asupra justiției care NU are nicio legătura cu pensiile speciale! Sistemul vrea sa ne întoarcem la cătușele din vremea lui Kovesi!”, a declarat Anca Alexandrescu.

Ediția din această seară se anunță una tensionată, moderatoarea declarând că va detalia mecanismele prin care, susține ea, se încearcă influențarea opiniei publice și manipularea dezbaterii privind reforma justiției.

Articolul precedentLogica avansărilor în rezervă, făcute de Statul Major al Apărării si ministrul apărării, în perioada decembrie 2009 – mai 2012, se dovedește corectă acum, cu război la graniță
Articolul următorColegiul Medicilor introduce reguli stricte de la 1 ianuarie 2026 pentru publicitatea medicală. Reclamele stradale, permise doar la maximum 500 de metri de cabinet