Analistul politic Cristian Pîrvulescu a spus că este de părere că retragerea Partidului Social Democrat din Coaliție va adânci criza și va face ca Partidul Naţional Liberal să aibă toată responsabilitatea următoarelor luni de guvernare.
„Asta înseamnă că PSD va avea candidat la prezidenţiale. Doi – optează pentru un guvern de serviciu. Trei – împinge întreaga responsabilitate pe umerii lui Iohannis şi a PNL, acest partid fiind obligat, într-un fel sau în altul, să facă front comun cu Iohannis, chiar dacă nu vrea să îşi asume susţinerea lui Iohannis, în condiţiile în care ştim de ultimatumul USR.
Consecinţele sunt o adâncire a crizei, iar PNL va avea întreaga responsabilitate a următoarelor luni de guvernare, ceea ce îl va costa enorm”, a declarat, joi, profesorul Cristian Pîrvulescu.
„Opţiunea PSD este una pentru un guvern de tranziţie, până după alegerile prezidenţiale”
De asemenea, analistul politic a spus că nu înseamnă neapărat că Marcel Ciolacu va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale, „dar, în funcție de evoluții”, se poate întâmpla.
„Este evident că opţiunea PSD este una pentru un guvern de tranziţie, până după alegerile prezidenţiale. Acestea vor face o descriere mai exactă a câmpului politic din România şi, pe această bază, noul preşedinte, cine va fi, va putea stabili o formulă de guvernare care să fie mult mai puternică, să nu fie rezultatul unei conjuncturi pe care, oricum, USR o folosea electoral. Deci, PSD reacţionează folosind, la fel, electorat şi extrăgându-se”, a explicat el.
Cristian Pîrvulescu a punctat că, „din punct de vedere al democraţiei, nu este cel mai rău lucru ce se întâmplă acum”. „Pentru că PSD în opoziţie înseamnă o opoziţie puternică, guvernul este slab, este foarte adevărat şi, pe de altă parte, PSD spune: bun, la final de mandat, suplimentarea pe care o mai are, Iohannis şi PNL să suporte toate consecinţele, pentru că, până la urmă, sunt cei care au iniţiat acest proces. Complicat. Pentru PNL e foarte complicat”, a subliniat profesorul Cristian Pîrvulescu, potrivit Agerpres.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului şi va vota în Parlament un Guvern de dreapta.
Sursa: Newsinn