Mai sunt câteva zile până la ieşirea din starea de urgenţă şi intrarea în starea de alertă, iar guvernul nu a înaintat Parlamentului niciun proiect de act normativ. Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD susţine că executivul a fost preocupat mai mult să ajute firmele de casă să dea tunuri financiare şi să angajeze chelneri pe post de directori de spitale.
„Ne aflăm într-o situație extrem de gravă. Acest Guvern incompetent a anunțat de 2 săptămâni că starea de urgență va fi ridicată. Nu au găsit nimic să pună în loc, nu au făcut nimic în această perioadă în afară de tunuri pentru firmele de casă, Orban și miniștrii se contrazic cu privire la relaxarea unor măsuri, însă oamenii nu știu ce să facă după 15 mai ”, a spus liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis.
El a adăugat că , după ce Parlamentul votează un proiect de lege, este nevoie de 2 zile pentru a lăsa termen de contestare la CCR, iar apoi, după ce președintele promulgă legea, e nevoie de 3 zile după publicarea în Monitorul Oficial.
„Acest lucru înseamnă că, practic, după data de 15, nu vom mai avea niciun fel de restricție în România, pentru că acest Guvern, în loc să se ocupe din timp de depunerea unui proiect în acest sens, pierde vremea angajând chelneri ca șefi de spitale, făcând achiziții la dublu sau triplu preț”, a spus Simonis.
„Guvernul ne cere să votăm această stare de urgență (sic!). Trebuie să vedem dacă se respectă drepturile și libertățile cetățenilor, dacă nu se dă drumul liber la achiziții de la clientela de partid, la achiziții trucate. Cel mai grav e că după 15 mai, din cauza incompetenței criminale, românii vor putea ieși pe stradă fără restricții și fără să știe ce trebuie să respecte”, a mai spus el.