Cine fura trebuie sa plătească indiferent de culoarea politica! Atenționarea vine de la liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputatilor, Alfred Simonis, și a fost făcută în plenul Parlamentului. Deputatul social democrat a arătat ca acuzațiile privind achiziții frauduloase de măști sau alte materiale sanitare au venit de la Parchet și PSD cere asumarea răspunderii politice pentru neregulile constatate de organele în drept. Alfred Simonis a arătat ca se comite o grava nedreptate. În vreme ce oamenii nevoiași sunt amendați pentru ca nu și permit măștile de protecție, nimeni nu amendează guvernul pentru ca nu a pus la dispoziția persoanelor vulnerabile măștile cuvenite prin lege.  Pe de alta parte, liderul deputatilor PSD a aratat ca premierul a fost sancționat cu minimul prevazut pentru încălcarea restricțiilor în Palatul Victoria, 3000 de lei, în vreme ce persoane cu posibilități financiare mult inferioare au primit amenzi de 10000, 15000 sau chiar 20000 de lei.

Articolul precedentCodrin Ştefănescu nu-l mai susţine pe Arafat
Articolul următorMarcel Ciolacu promite stimulentul de risc pentru ambulantieri