Alexandra Păcuraru a vorbit dintre protestatarii care stau de 13 zile la Afumați. Ea a îndemnat politicienii să coboare în stradă pentru a asculta problemele oamenilor.

Alexandra Păcuraru a fost impresionată de oamenii care au venit să protesteze din rândul transportatorilor și fermierilor la Afumați. Ea le-a transmis politicenilor să coboare în stradă pentru a asculta problemele oamenilor de rând, dar și românilor să se solidarizeze:

“Este sâmbătă, zi liberă pentru mulți, unii sunteți la schi, alții la vin fiert, unii la bârfe și povești, uitați că problema lor, celor care de 13 zile stau aici la Afumați, este și problema voastră.

Și noi suntem părinți și avem copii, dar nu ne lasă conștiința să-i lăsăm să stea aici la frig. Nu ne lasă conștiința să-i lăsăm să-și piardă ultima speranță să se întoarcă la copii și la nepoți să le spună: asta este, mamă, plecați unde vreți, în diaspora.

De când fac televiziune, transmit mereu mesaje diasporei române și îndemn să veniți acasă, să nu vă uitați bunicii, pământul, sacrificiul. Pământul nostru românesc este îmbibat de sânge, iar plecarea este ușoară, mai ales când muncești, poți să ai satisfacții. Prea multe povești triste.

Mulți m-au criticat pentru că cheam diaspora română când noi nu suntem capabili să-i ținem acasă. Așa este, dar nu este vina mea sau a colegilor mei.

Ar trebui să vă responsabilizeze pe voi, cei care astăzi stați la căldurică și știți că echilibrul lor depinde de voi. De ce copiii lor nu au condițiile pe care le au copiii voștri? V-ați gândit că mulți dintre voi care ați pierdut copiii în droguri, prostituție, cluburi de fițe, rupti de lumea asta, sunt în depresie, nu se regăsesc, de ce? Uitați-vă la copiii lor să vedeți ce fac: sunt educați, vorbesc frumos, sunt muncitori, omenoși.

Au sunat telefoanele ieri la mine după ce a luat cuvântul un tânăr, m-au judecat de ce sprijin țăranii din stradă cu doar două clase să facă politică. Păi l-ați întrebat? Ce note a avut la școală, ce facultate a terminat? Sunt oameni călcați în picioare care și-au dat seama că dacă țin gura închisă nu se va schimba nimic în bine.

E mai bine să intrăm într-un supermarket încălzit, unde toate sunt bio și aduse din afară, dar măcar din curiozitate mergeți în piețe să vedeți câtă durere există în sufletele acestor oameni, care împachetează marfa mai bine chiar decât se împachetează pe ei.

De ce nu cumpărăm de la ei? De ce nu îi sprijinim? Spuneți, dragi politicieni, că nu aveți ce să faceți, dar de ce încurajați samsarii să le cumpere animalele pe nimic? În ce țară trăim? De ce dublă măsură?

În Franța, când fermierii au ieșit și au turnat tot laptele, toți s-au mobilizat și au spus că acești oameni au dreptate și trebuie să-i ajutăm. La noi, dacă își varsă laptele, cine se mobilizează sau v-ați obișnuit să beți lapte din ulei de palmier?

Am fost criticată când am cerut demisia domnului Grindeanu. Nu am o problemă personală cu domnul Grindeanu, nu mă bag în intimitatea lui, are miliarde, de unde? DNA nu l-a întrebat. Dar am o problemă că a dat ordin pe unitate la PSD să nu se mai vorbească cu noi, să nu mai ieșim în stradă, să fim bruiati, să putem transmite doar cu satelitul. De ce? Pentru că Realitatea PLUS este singura televiziune care realizează că, dacă ei nu vor fi ajutați, vor pleca în diaspora, noi nu vrem asta, nu vrem ca România să fie condusă doar de francezi, polonezi… Până și ungurii sunt uniți în țara lor și vor lua bucăți din Transilvania.

Dați dovadă de unitate, nu doar din spatele tastaturii. Veniți aici și spuneți problemele. PSD era ciuma roșie, prin această coalitie s-a transformat în crucea roșie dar iată că PSD nu a făcut altceva decât să creeze condiții de votare prin care din 4 în 4 ani ei să iasă permanent îngroșând rândurile asistaților social. Noi nu vrem asistați social, vrem să se recunoască munca, acești oameni muncesc.

În ce țară trăim? Domnul Grindeanu l-am judecat pentru că să vină aici a interzis accesul televiziunilor, mi-a ținut colega Alexia Ditcov la poartă și el stătea la căldurică, la cafea, cu doamna ambasador SUA. A căutat protecție. După ce și-a luat protecția la el în birou, a ieșit public cu poză și a arătat cât de bine e el susținut de ambasadoarea SUA. Dar ambasada noastră a României unde este? Pentru românul nostru cine face lobby? Cine luptă ca lor să le fie bine? Noi, prin acești parteneri strategici, nu vrem să avem șefi. EU nu caut în ambasadorul SUA șef.

A venit un republican stimat zilele trecute în București și am vorbit cu el, la început se făcea că nu înțelege întrebarea, până la urmă a avut sinceritatea și a recunoscut la televiziunea noastră că administrația Biden și această formă coruptă de a pune presiune pe alte țări să tacă este un abuz care și în SUA a făcut plăcile tectonice să se miște.

Eu sper într-o schimbare pentru că lumea fierbe, noi nu vrem ca copiii noștri să fie dependenți de droguri, asistați sociali, să fim conduși de inteligența artificială.

Nicăieri unde administrația coruptă a pus presiune lucrurile nu funcționează.

Cei care puteți, veniți în stradă aici alături de noi. Veniți să-i susțineți până la capăt. Solidaritate, dragi români, asta vrem.

Am și o mare speranță, văzând că ei nu pleacă acasă. Ori veți pleca voi cei care guvernați, ori veniți cu soluții clare ca ei să se întoarcă acasă. Abuzurile pe care Jandarmeria le-a făcut trebuie să înceteze.

Să nu facă abuzuri că așa li se ordonă. Dacă aveți interese financiare, că sunteți politicieni, că sunteți polițiști, duceți-vă la DNA.

Îndemn ca instituțiile statului să se autosesizeze.

Nu este posibil să ne expuneți la atâta umilință. Realitatea PLUS este alături de ei până la capăt. De când filmez aici, se termină spațiul de emisie și ei tot mai au ceva de adăugat. Nu v-au sensibilizat problemele cu ratele, cu băncile, vă sensibilizează că pierd tot ce au muncit o viață? Vă sensibilizează că vine și îți ia terenul și casa? Puteți gândi ce disperare este în inima acestor oameni care văd că li se vinde creanța și devin hoți, vin recuperatorii și când întârzie li se mărește procentul, au și mai mulți bani de dat.

PSD, PNL, UDMR, toate celelalte partide ar fi trebuit să coboare în stradă să realizeze că este o problemă națională. Nu cred că mai puteți să mă suspectați că eu i-am scos în stradă sau Realitatea PLUS. Suntem determinați să le dăm voce. Sper și acolo de pe pârtii sau unde sunteți să dați volumul mai tare la problemele lor și să dați muzica mai încet. Problemele lor, dacă sunt auzite, pot fi soluționate de cei mai luminați dintre politicienii pe care astăzi îi avem.”, a spus Alexandra Păcuraru.

 
 
Articolul precedentGrindeanu amenință că demite conducerea Portului Constanța. Scandal uriaș, tirurile ucrainene ar avea prioritate la descărcare
Articolul următorRealitatea Plus, alături de protestatarii care își strigă disperarea în stradă – VIDEO