Guvernul a aprobat astăzi schema de ajutor de stat de care vor beneficia investiţiile în economie a căror valoare iniţială va fi de minim 1 milion de euro, a anunţat premierul Nicolae Ciucă.

„Astăzi am aprobat schema de ajutor de stat de care vor beneficia investiţii în economia României a căror valoare iniţială va fi de minim 1 milion de euro. Continuăm, deci, să dezvoltăm toate elementele de reglementare, să luăm toate măsurile necesare la nivelul Guvernului, astfel încât aceste măsuri să intre cât mai repede în vigoare şi să producă efecte aşa cum ne-am asumat”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Acest pachet de măsuri are o valoare de 200 de milioane de euro.

„Ceea ce cred că este foarte important de subliniat este faptul că aduce câteva elemente de noutate, în sensul în care dorim ca prin aceste măsuri să producem efect multiplicator în economia românească, să avem valoare adăugată cât mai mare. Şi, în felul acesta, considerăm că este foarte important să ne focalizăm pe ceea ce înseamnă industria prelucrătoare, construcţiile, informatică şi comunicaţii, HORECA şi, nu în ultimul rând, investiţiile în sănătate şi asistenţă socială”, a explicat Ciucă.

Tot astăzi s-a adoptat și pachetul de măsuri sociale, propuse de PSD.

Articolul precedentMarcel Ciolacu știe când România va intra în recesiune
Articolul următorCiolacu: 730 de milioane de euro a irosit USR, cât ne costă voucherele pe care le critică!