Adrian Năstase prevesteşte încheierea unui ciclu istoric. El consideră că două utopii: solidaritatea europeană şi valorile occidentate şi-au asigurat prin criza coronavirusului sfârşitul.

 “În mod evident, globalizarea a facilitat transmiterea peste graniţe a coronavirusului. Argumente sunt o mulţime. Puteţi consulta şi un interesant articol publicat în ultimul număr din Foreign Affaires despre coronavirus şi ordinea mondială.

Din punctul meu de vedere, actuala pandemie marchează sfârşitul unor utopii – aceea a “unităţii şi solidarităţii europene” sau cea a unei ordini mondiale bazate pe “valorile şi principiile occidentale”. Este clar, în situaţii de criză, fiecare ţară îşi vede de propriile interese. Aceleaşi consecinţe se vor vedea şi la nivelul indivizilor.

Nu vreau să fiu pesimist, aşa că adaug o poză cu Nicolas care ne arată cum se cultivă căpşunile după modelul spaniol”, scrie Adrian Năstase pe blogul său.

Adrian Năstase a fost prim ministru al României, în perioada 2000-2004, timp în care s-au închis cele mai multe capitole de negociere, acte pregătitoare pentru integrarea în Uniunea Europeană. El este considerat de către diplomaţi ca unul dintre promotorii europenismului de tradiţie.

Articolul precedentPrimarul-medic Daniel Băluță dezinfectează tot sectorul 4
Articolul următorAleșii locali PSD se mobilizează în lupta cu coronavirusul