Într-o declaraţie făcută aseară la un post de televiziune, fostul preşedinte al PSD, Adrian Năstase, consideră că PSD a fost readus în circuitul public ca un partid important de către actuala conducere interimară.

“Echipa actuală a încercat să scoată şi a reuşit să scoată partidul de la reanimare după seria de înfrângeri. Eu sunt un tip optimist, practic se readuce în circuitul public un partid important. Lucrul acesta este evident, iar programul politic anunţat astăzi, cu câteva dintre elementele pe care le-aţi observat, după părerea mea ar trebui să ne facă să fim optimişti în legătură cu direcţia în care evoluează partidul şi probabil că Vasile Dâncu a avut o anumită contribuţie aici”, a spus fostul premier, într-o intervenție la Antena 3.

”M-am bucurat să găsesc acolo una dintre sugestiile mele mai vechi, din 2012, cea legată de patriotismul economic. Cred că este nevoie în momentul de faţă să trecem la un nou capitol în ceea ce priveşte zona economică. Este clar că intrăm într-o perioadă, de competiţie din punct de vedere economic, cu alte ţări, iar ideea patriotismului economic – nu e folosit termenul de naţionalism sau protecţionism – dar uitaţi-vă peste tot în lume că apar aceste accente pe care şi noi ar trebui să ni le asumăm.”

Articolul precedentViceprimar liberal, candidat PSD în echipa Gabrielei Firea
Articolul următorEugen Teodorovici aruncă bomba: Conducerea interimară a PSD e ilegală