După ce Ludovic Orban a închis Casa de Comerț Unirea, considerând-o comunistă, noul ministru al agriculturii Adrian Chesnoiu se declară susținătorul proiectului de suflet al fostului ministru al Agriculturii Petre Daea. România nu e singulară în acest demers. Multe țări își protejează astfel producătorii.

„Legat de Casa de Comerț Unirea, este clar că trebuie să intervenim acolo, iar România nu trebuie să piardă startul cu celalte țări din regiune, pentru că toți dezvoltă mecanisme proprii, statale de intervenție în gestionarea acestei problematici”, a declarat Adrian Chesnoiu la audierile în Parlament, potrivit ziarului Puterea.

Obiectivul său este ca producția românescă de legume și produse autohtone, în general, să ajungă pe mesele românilor la prețuri accesibile și nu să fie aruncată la gunoi.

„Eu chiar îmi doresc și sper să avem manadatul până în 2024, (…) astfel încât să ne asigurăm că nicio roșie românescă nu va mai rămâne nerecoltată și neutilizată în acest proces de hrănire a populației, varza și castraveții nu vor mai fi aruncați la marginea drumului, iar producția românescă de legume și produse autohtone să meargă acolo unde trebuie, pe masa românilor la niște prețuri pe care ei să și le poată permite”, a mai spus Adrian Chesnoiu.

Chestnoiu mai susține că mulți agricultori au trebuit să-și arunce produsele pentru că le-au lipsit piața de desfacere.

Articolul precedentAnca Alexandrescu: “Ciolacu transmite miresei că a luat-o de pe drum și i-a spălat rușinea”
Articolul următorCulisele statului paralel | Ce șanse are ROTATIVA din România, după modelul din Israel. DE CE eșuează guvernele alternative