Cozile din ultima perioadă de la ulei și alte alimente, amenințările cu scumpirile unor produse au instalat în societate un climat de nesiguranță.
Ministrul PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, susține că avem suficiente resurse pentru a asigura hrana populației, România fiind un mare exportator de produse Agricole.
„România, în momentul de faţă, nu se află în niciun astfel de risc de a apărea o criză alimentară sau să fim în risc de apariţie a unor dezechilibre majore pentru că producem suficient de multă hrană pentru necesarul de consum al populaţiei în ţara noastră. Îi încurajez pe români să se informeze din surse sigure, să fie liniştiţi din punct de vedere al asigurării necesarului de alimente pentru că România produce suficient de mult astfel încât să ne asigurăm necesarul de consum,” a spus Chesnoiu, în conferința de presă de azi.