Prezent în studioul unei televiziuni, ministrul agriculturii Adrian Chesnoiu a explicat că România nu riscă o criză alimentară, conform indicatorilor pe care îi are instituția.

„În cazul unei crize alimentare la nivel global, așa cum arată indicatorii de evaluare ai organismelor internaționale, ONU, FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură, n.r.), în această privință, România din punctul meu de vedere și pe baza analizelor pe care le facem nu este în zona de risc. Atunci când vorbim de crize alimentare, trebuie să înțelegem că se manifestă o criză alimentară atunci când nu există suficient de multe alimente pentru a-ți hrăni populația statului tău,” a spus Chesnoiu.

„România este departe de o astfel de situație pentru că – slavă Domnului! – noi reușim să producem în anumite sectoare mai mult decât consumăm și lucrul acesta a ținut foarte mult timp capătul de afiș al informărilor din spațiul public”, a adăugat Adrian Chesnoiu.

România are excedent de producție la cereale și în anii grei, susține ministrul.

„Dacă vorbim de zona de cereale, este evident că noi avem în fiecare an, chiar și în anii grei, cu o secetă manifestată pe suprafețe întinse din țara noastră, avem excedent de producție. De partea cealaltă (…), vreau vă spun că, în conformitate cu datele din balanța comercială, noi nu importăm mai multe uleiuri decât exportăm (…). România importă în jur de 27-28 de mii de tone de ulei, dacă luăm cazul anului 2021, și am exportat peste 160.000 de tone, deci aici excedentul de balanță comercială este în favoarea României, și asta pentru că producem suficient de multe semințe de floarea-soarelui ca să ne acoperim necesarul de consum intern și, de cealaltă parte, o bună cantitate din această producție să o procesăm și o vindem”, a adăugat el.

Social-democratul consideră că România poate deveni exportatoare de produse cu valoare adăugată.

„Este drept că, totodată, exportăm și semințe de floarea-soarelui ca materie primă, și aici este rolul statului și ceea ce am făcut în ultimele luni să venim cu măsuri de stimulare a procesării la nivel național și să schimbăm această paradigmă a țării exportatoare de materii prime, în condițiile în care putem să devenim exportatori de produse cu valoare adăugată”, a mai spus ministrul Adrian Chesnoiu.

Articolul precedentCiolacu susține modificarea legii Offshore
Articolul următorUn magistrat neînregimentat a intrat în Alianța pentru Patrie