Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu anunță că OMV va plăti taxa de solidaritate și că urmează noi discuții cu Comisia Europeană.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu , a declarat duminică, că OMV va plăti taxa de solidaritate în luna iunie.

”Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi luna iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit”, a spus ministrul Finanțelor, la Prima News, potrivit news.ro.

Adrian Câciu a precizat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare: ”Comisia a înțeles toate scăpările din Regulament, am şi spus că ar trebui să revină cu o clarificare la regulament”.

Ministrul Finanțelor susține că nu este adevărat că OMV nu ar fi vrut să plătească taxa de solidaritate.

”Total fals, resping categoric ca ministru de finanţe şi a făcut-o şi premierul, această ordonanţă a fost asumată la nivelul întregii coaliţii, a fost avizată şi de ministrul energiei şi de ministerul de externe şi cel de justiţie. Resping categoric orice fel de intenţie de a sugera că aici s-a făcut, că s-a lucrat cumva, aveţi în faţă pe omul care a luat acestor companii un miliard de euro, sunt unul dintre cei care în coaliţie şi guvern m-am luptat pentru supraimpozitarea acestor companii”, a spus ministrul, citat de news.ro. 

Despre veniturile pe care statul le estimează din taxa de solidaritate, ministrul Câciu a spus că ”este de 3,9 miliarde lei, în total” în timp ce din supraimpozitare s-au strâns 15 miliarde.  

Adrian Câciu a anunțat că și o altă companie, Black Sea Oil & Gasse, se încadrează în Regulamentul european. 

”Acest regulament nu a trecut pe la ministrul de finanţe sau pe la miniştrii de finanţe din statele membre. Trebuie înţeles un lucru, acolo a fost făcut regulamentul ( la miniştri Energiei, nr), nu la finanţe”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMiron Mitrea: Nu există probleme pentru România că se sapă la Bîstroe. Avem destul pește. Sunt probleme pentru că politicienii sunt slabi
Articolul următorMiron Mitrea: Putin este isteric, ceaușist, delirează. Ne spune că omoară femei și copii pentru că crede că vrem să desființăm Rusia