Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, social democratul Alexandru Oprea, îl face infractor pe senatorul Pro România, Adrian Tutuianu. Într-o conferinta de presa, Reprezentantul PSD a declarat ca organele de cercetare penala ar trebui sa investigheze implicarea subordonatului lui Victor Ponta în “negocierile” privind Programul Operațional de Infrastructura Mare din județ și contractul cu Compania Municipala de Apa. O cârciumă din București și o piscina din Târgoviște sunt reperele spatiale ale acțiunii.
Iesirea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița în conferinta de presa vine pe fondul tensionarii relațiilor dintre cele doua partide în privința candidaturilor la alegerile locale. Perdant al negocierilor pentru candidatura la șefia Consiliului Județean pentru care PSD a fost ferm în a l susține pe deputatul Corneliu Ștefan, Adrian Tutuianu a lansat diversiuni și zvonuri false care au atras furia social democratilor. Numindu l senatorul “Breloc”, Alexandru Oprea le împrospătează memoria colegilor din PSD referitoare la apelativul de maimuțoi cu care li se adresa Adrian Tutuianu și spulbera orice apropiere dintre cele doua partide: acest senator și partidul sau au dus la căderea Guvernului PSD și au subminat programele de dezvoltarea locala susținute de guvernarea social democrata. Alexandru Oprea mai spune ca fostul președinte al PSD Dâmbovița, Ion Stan, se răsucește în mormânt din cauza lui Adrian Tutuianu, care are o conștiință foarte încărcată.